Cum să economisiţi bani în UK cu site-urile web de tip cashback (stimulent în bani)

Site-urile web de tip cashback vă vor recompensa în bani atunci când faceţi clic în cadrul lor pentru a cumpăra bunuri sau produse financiare. Dacă le utilizaţi în mod regulat, banii câştigaţi în plus pot ajunge la câteva sute de lire sterline pe an. Sună prea bine ca să fie adevărat, dar credeţi-mă, chiar aşa este. De-a lungul a câţiva ani cât le-am tot folosit am economisit aproape 1.000 £ (884,47 £ pentru a fi mai exact); aici aveţi câteva capturi de ecran pentru a vă dovedi acest lucru:

Top Cashback:

topcashback

Quidco:

quidco

Cum funcţionează site-urile web de tip cashback?

Să începem cu ceea ce este mai important: cum funcţionează aceste site-uri web. Este uşor de înţeles. Site-urile web de tip cashback aduc clienţi noi magazinelor, societăţilor de asigurări, băncilor etc. Aceste companii le plătesc în schimb nişte bani. Şi aici este elementul-cheie: site-urile web de tip cashback nu păstrează banii pentru ele. Ele dau banii înapoi clienţilor care au folosit site-ul pentru a cumpăra bunuri şi servicii. Probabil că păstrează şi ei o anumită sumă (în caz contrar nu ar avea niciun profit), dar majoritatea profitului merge înapoi la utilizatorii site-ului.

Deci, aceasta este o ocazie pentru ca şi dumneavoastră să vă număraţi printre aceşti utilizatori şi să primiţi nişte bani înapoi.

Să vă dau un exemplu. Să presupunem că vreţi să comandaţi un card de credit de la Tesco Bank. Dacă mergeţi direct pe site-ul Tesco şi comandaţi cardul, veţi primi … numai cardul. Dar, dacă mergeţi mai întâi pe TopCashback.co.uk*, vă înregistraţi, faceţi clic pe link-ul de la Tesco şi comandaţi un card, veţi primi cardul şi încă 31,50 £ stimulent în bani! Comandaţi acelaşi produs, de pe acelaşi site web, dar pentru că aţi vizitat mai întâi site-ul de tip cashback şi aţi făcut clic pe link, primiţi şi o frumoasă recompensă de 31,50 £.

Chiar este foarte simplu: în loc să faceţi cumpărături online direct, mai întâi intraţi pe site-ul web de tip cashback, faceţi clic pe link şi abia apoi faceţi cumpărăturile. De fiecare dată când faceţi acest lucru, veţi primi bani înapoi, uneori 2%, dar uneori chiar şi 20% sau mai mult. Veţi şti exact valoarea stimulentului în bani înainte de a face cumpărăturile.

Site-urile de tip cashback oferă stimulente în bani pentru o gamă largă de bunuri şi servicii, de la telefoane mobile până la asigurări auto şi conturi bancare. Aici veţi găsi oferte fantastice de la majoritatea retailerilor din UK: Argos, Amazon, Currys, PC World, Boots, BT, Clarks, Microsoft, Nike şi mulţi alţii. Toţi cumpărăm de la aceste companii, de ce să nu primim şi nişte bani pentru asta? Vă rugăm să citiţi ghidul nostru detaliat de mai jos pentru a şti cum să procedaţi.

Iată un ghid pas-cu-pas despre cum să vă pregătiţi şi să începeţi să câştigaţi stimulente în bani:

Pasul 1: Alegeţi un site web de tip cashback

Înregistraţi-vă pe unul sau mai multe site-uri de tip cashback. Pe majoritatea site-urilor vă puteţi înregistra gratuit. Eu vă recomand două site-uri web: TopCashback* şi Quidco*: sunt cele mai mari şi au cele mai bune oferte. Ţineţi minte că acestea sunt link-uri afiliate şi că dacă faceţi clic şi vă înregistraţi, este posibil să percepem un mic comision.

Pasul 2: Căutaţi oferte

Dacă ştiţi că doriţi să achiziţionaţi un anumit produs sau serviciu, căutaţi ofertele disponibile, fie în funcţie de categorie, fie prin verificarea retailerilor preferaţi sau a firmelor de servicii financiare preferate.

Pasul 3: Faceţi clic pe link-ul pus la dispoziţie

Dacă aţi găsit o ofertă de pe urma căreia doriţi să faceţi un ban, vizitaţi site-ul retailerului făcând clic pe link-ul pus la dispoziţie de site-ul de tip cashback, nu intraţi direct pe site-ul acestuia. Fiţi totuşi atenţi la modul în care istoricul dumneavoastră este urmărit pe Internet prin utilizarea de cookie-uri.

Pasul 4: Finalizaţi achiziţia

Când aţi finalizat achiziţia, retailerul online trimite comisionul datorat către site-ul de tip cashback. La rândul său, acesta plăteşte o parte din această sumă în contul dumneavoastră bancar sau de Paypal. Este posibil să fie nevoie să ajungeţi la o anumită sumă de stimulent în bani pentru a putea retrage fondurile.

În plus faţă de banii pe care îi câştigaţi din achiziţii, puteţi primi bani bonus şi la înregistrare. Unele site-uri au şi scheme de recomandare, unde primiţi bani în plus dacă vă direcţionaţi prietenii şi familia să utilizeze site-ul. Odată ce v-aţi înregistrat, veţi primi un link partener pe care îl puteţi trimite unui prieten şi pe care îl puteţi pune pe un mijloc de comunicare socială. Dacă cineva se înregistrează şi primeşte stimulent în bani, veţi primi şi dumneavoastră o recompensă.

Site-urile web de tipul cashback nu funcţionează doar online, pe unele din ele vă puteţi înregistra şi cu un card bancar. Stimulentul în bani va fi înregistrat şi plătit, chiar dacă faceţi cumpărături într-un magazin obişnuit. Mi s-a întâmplat să cumpăr o bicicletă de la Halfords, iar o săptămână mai târziu am observat în contul meu 12 £ de stimulent în bani, deşi nici nu ştiam că Halfords apărea în lista de pe site-ul web.

Câteva lucruri de reţinut

Vă recomand cu insistenţă să utilizaţi site-urile de tip cashback, dar trebuie să ţineţi minte câteva lucruri. În primul rând, acestea nu vă garantează cel mai mic preţ. Când faceţi cumpărături, trebui să comparaţi mereu ofertele. Să presupunem că aţi cumpărat ceva de la magazinul X pentru 150 £ şi două săptămâni mai târziu primiţi 50 £ stimulent în bani, deci practic aţi plătit 100 £. Acum, asta nu înseamnă că nu aţi fi putut să cumpăraţi acelaşi produs din altă parte.

De asemenea, dacă primiţi un stimulent în bani, care poate fi plătit în cont, nu aşteptaţi, ci transferaţi banii rapid în contul dumneavoastră bancar. Nu se ştie niciodată 🙂 De asemenea, aveţi opţiunea să schimbaţi numerarul cu tichete, lucru care de obicei este o afacere bună pentru că veţi primi câteva procente în plus faţă de valoarea în numerar. Prin urmare, dacă vă faceţi cumpărăturile pe Amazon sau în alte locuri, e bine să aveţi acest lucru în vedere.

Asta este tot pentru acum, sper că am reuşit să vă conving să utilizaţi site-urile web de tip cashback. Înregistraţi-vă pe Topcashback.co.uk* sau Quidco.com* şi încercaţi pentru că nu este greu şi la fel ca mine, s-ar putea să economisiţi câteva sute de lire.

*Link afiliat

5/5 - (7 votes)