Cum să primiți £2,000 pe an pentru îngrijirea copiilor

Părinții din UK nu mai au de ce să-și facă griji că nu vor putea să acopere costurile de îngrijire ale copiilor lor.

copiii care fac desene

Datorită unei noi scheme guvernamentale numite “tax-free childcare scheme”, părinții pot obține până la £2,000/an/copil (inclusiv în vacanța de vară), pe care îi vor putea folosi pentru cheltuielile realizate cu îngrijirea copiilor.

Banii primiți de părinți de la statul britanic pot fi folosiți pentru:

  • Bone și grădinițe
  • Cluburi after school și activități de joacă (“play schemes”)
  • Agenții de îngrijire la domiciliu

Pentru a beneficia de acești bani de la stat, furnizorii de servicii aleși de dvs. trebuie să facă deja parte din această schemă guvernamentală și să fi fost aprobați în prealabil de către stat. Puteți primi până la £500 la fiecare 3 luni (£2,000 pe an) pentru fiecare dintre copiii dvs. care au avut nevoie de îngrijire specializată.

Verificați online dacă furnizorul dvs. face parte din această schemă:

Eligibilitatea părinților

Părinții trebuie să îndeplinească câteva condiții pentru a beneficia de această indemnizație. Aspectele de care se va ține cont sunt:

  • Dacă părinții lucrează
  • Cât câștigă părinții
  • Vârsta copilului și situația acestuia
  • Naționalitatea părinților

Situația profesională și venitul partenerului de viață vă pot afecta eligibilitatea dacă:

  • Sunteți căsătoriți sau într-un parteneriat civil și locuiți împreună
  • Nu sunteți căsătoriți sau într-un parteneriat civil, dar locuiți împreună ca și cum ați fi

Partenerul dvs. nu vă va afecta eligibilitatea dacă este absent de la domiciliu mai mult de șase luni.

Dacă dvs. sau partenerul dvs. sunteți angajați, vă aflați în concediu medical, de odihnă sau de creșterea copilului, puteți aplica pentru această indemnizație.

Trebuie să aveți un anumit venit minim pentru a fi eligibili. Timp de trei luni, trebuie să câștigați cel puțin salariul minim pe economie și să lucrați în medie 16 ore pe săptămână. Astfel, în acele trei luni trebuie să câștigați cel puțin £1,707.68, adică National Living Wage pentru persoanele de peste 25 de ani. Această regulă se aplică și partenerului dvs. de viață.

Dacă primiți deja ajutoare sociale cum sunt Working Tax Credit, Child Tax Credit, Universal Credit, vouchere pentru îngrijirea copiilor, atunci nu puteți aplica și pentru această indemnizație.

Eligibilitatea copiilor

Copiii incluși în această schemă trebuie să aibă sub 11 ani, inclusiv, și să locuiască cu dumneavoastră. Copiii adoptați sunt eligibili, însă cei aflați în asistență maternală nu sunt.

Dacă unul dintre copii are un handicap, atunci puteți primi până la £4,000 pe an până ce acesta va împlini 17 ani. Copiii cu handicap sunt eligibili dacă primesc deja următoarele indemnizații: Disability Living Allowance, Personal Independence Payment sau Armed Forces Independence Payment. De asemenea, copiii cu deficiențe de vedere sunt incluși în această schemă guvernamentală.

Cum puteți aplica

Procedura de aplicare se desfășoară online. Ambii părinți vor avea nevoie de numărul de asigurare națională (National Insurance Number) și codul de identificare fiscală (Unique Taxpayer Reference) dacă lucrează pe cont propriu.

Tot procesul va dura în jur de 20 de minute. Veți afla dacă sunteți eligibili pentru această indemnizație și dacă puteți primi în plus 30 de ore gratuite de îngrijire a copiilor. Aceste informații vă vor fi disponibile imediat sau în maximum șapte zile, după caz.

Aplicați direct pe site-ul guvernamental oficial

4.8/5 - (9 votes)